Economia

Economia

Comuna Ştefăneşti este aşezată într-o zonă cu tradiţie agro-viticolă. Această zonă nu s-a bucurat de oferte industriale din partea autorităţilor naţionale. Pământul este insuficient pentru a satisface nevoile locale în totalitate, iar statul nu a construit din diferite motive, obiective industriale care ar fi ridicat potenţialul zonei. Pe teritoriul comunei se află 30 de societăţi comerciale şi 30 de AF-uri si PF-uri, cu un potenţial ecomnomic foarte scăzut.

Fabrica de talpă şi cauciuc (Finca)

În anul 1967, în urma unor vizite făcute de preşedintele statului în această regiune s-a anunţat iniţiativa de a se construi o fabrică de talpă şi încălţăminte din cauciuc, care va da de lucru la aproximativ 3.000 de muncitori. Această întreprindere s-a dorit a fi una dintre cele mai moderne fabrici de încălţăminte de cauciuc de pe teritoriul României. Una dintre problemele care s-a ivit a fost alegerea locului de amplasare a întreprinderii. După multe analize şi discuţii s-a hotărât să fie plasate în zona comunei Ştefăneşti, lângă un cimitir, unde era o mare aglomeraţie de locuitori. O a două variantă a fost în zona comunei Zlătărei şi comunei Ştefăneşti, care prezenta o serie de avantaje. În comisia de avizare s-au adus argumente întemeiate prin care s-a stabilit că cea mai indicată zonă de amplasare a întreprinderii ar fi cea dintre comunele Zlătărei şi Ştefăneşti, fiind asigurată forţa de muncă din patru comune învecinate: Zlătărei, Ştefăneşti, Voiceşti, Grădinari. Întreprinderea s-a construit pe un teren aflat în vecinătatea şoselei principale Craiova – Râmnicu-Vâlcea, iar la distanţă de doi kilometrii se afla halta Zlătărei de unde s-a format o linie de garaj C.F.R.

Unul dintre oamenii de nădejde ai comunei Ştefăneşti a fost preotul Teodor Th. Bălăşel, care şi-a exprimat opinia în faţa comisiei de avizare asupra locului de amplasare al fabricii pentru a ajuta oamenii din comună şi alţi cetăţeni cu locuri de muncă, ridicând nivelul de trai al satului. Teodor Th. Bălăşel, fiu al comunei Ştefăneşti, judeţul Vâlcea, fost şef de serviciu şi consilier în Ministrul Industriei Uşoare s-a pensionat la 1 ianuarie 1973, înainte de aceasta el a sprijinit o serie de acţiuni ale întreprinderii respective, atât în timpul construcţiei, cât şi după darea ei în funcţionare. Contrucţia acestei fabrici s-a făcut lângă casa lui Teodor Bălăşel, care cu timpul a fost dărâmată. În această casă a primit patru prim-miniştri, opt miniştri şi alţi iluştri cărturari (Spiru Haret) şi distinse feţe bisericeşti

Una dintre probleme a fost calificarea la locul de muncă a muncitorilor, întrucât personalul provenea în proporţie de 60% din rândul viticultorilor şi agricultorilor, restul fiind tineri localnici, absolvenţi de şcoală profesională de profil.

Întreprinderea a început cu două secţii: dozaj-amestec şi calandre-talpă. La 27 decembrie 1969 intră în funcţiune a treia secţie: confecţii-încălţăminte. Se producea încălţăminte uşoară de larg consum (teneşi, bascheţi, papuci de stradă şi de casă), încălţăminte de protecţie (cizme hidroizolante pentru mineri, antiacide, electroizolante), sport şi pescăreşti. Producţia era destinată acoperirii cerinţelor pieţei interne de încălţăminte de acest gen. Se mai produceau cantităţi mari de talpă matriţată şi talpă-plăci pentru alţi producători de încălţăminte, interni şi externi. Producţia înregistra creşteri importante. În paralel s-au dezvoltat şi alte secţii de producţie: furtune pentru stins incendii, furtune pentru irigaţii; unică în ţară secţia confecţii furtune P.C.I. şi secţia matriţerie şi utilaje tehnologice (în care se realizează tot necesarul de matriţe pentru întreprinderi şi alte unităţi prelucrătoare de cauciuc).

Productivitatea a crescut simţitor, iar în 1975 se mândrea că într-o singură zi producea încălţăminte pentru întreaga populaţie a oraşului. Secţia prototipuri a realizat în timp record pentru acea vreme peste 40 de modele noi de încălţăminte cu feţe de stofă (de regulă importată), multe din ele fiind cerute ca producţie exclusivă de către agenţii economici externi.

Datorită comenzilor mari oamenii au fost nevoiţi să lucreze în schimburi. Pentru personalul fabricii s-au construit blocuri de locuit şi o creşă cu program prelungit pentru copii, în oraşul Drăgăşani. Dacă până în 1989 producţia avea desfacerea asigurată în ţările C.A.E.R., evenimentele din acea perioadă au dus la căderea bruscă a pieţei europene, la dificultăţi deosebite în procurarea cauciucului natural. S-a liberalizat piaţa internă, care a fost invadată rapid de produse similare fabricate în China, fenomen care a dus la scăderea drastică a producţiei de încălţăminte tip Finca. Acest lucru s-a întâmplat datorită unei concurenţe neloiale a produselor chinezeşti a căror calitate este mult inferioară faţă de produsele româneşti, acestea intrând în ţară de multe ori nelegal, fapt pentru care pătrund pe piaţă la preţuri mult mai mici decât cele reale. Din 1990, întreprinderea a fost reorganizată ca societate pe acţiuni cu aceleaşi tipuri de produse, puţin îmbunătăţite. Începând cu anul 1998, după ce societatea suferise un amplu proces de restructurare, se constată o creştere la export a produselor din categoria încălţăminte.

 

Fabrica Mase Plastice

În anul 1978 a fost dată în funcţiune Întreprinderea de Mase Plastice Drăgăşani. Fiind construită lângă Finca, fabrica avea mai multe secţii date în funcţiune pe rând. Primele au fost: granularea şi malaxarea, după care a urmat secţia de injecţie şi ţevi, calandrul, iar în ultimul timp s-a cumpărat o calandretă. La această întreprindere au lucrat foarte mulţi tineri din comuna noastră şi din localităţile învecinate. Acum este în faliment.

 

S.C. Roţi Auto S.A.

În anul 1980 s-a construit tot pe teritoriul comunei Ştefăneşti, lângă Finca „Fabrica de Jenţi Auto”. Producţia a demarat cu două linii de producţie prin ambutişare la rece, jantele produse făcând iniţial obiectul echipării autoturismelor autohtone, produse la Piteşti (Dacia). S-a exportat în S.U.A. În 1985 clădirea fabricii se extinde. Se achiziţionează utilaje noi, performante pentru vremea aceea.

În 2000 fabrica îşi schimbă denumirea, având ca acţionar majoritar o companie din Torino, cel mai mare producător european de roţi din oţel. În perioada 2001 – 2005, noul proprietar a investit în unitate peste 21 milioane de euro pentru modernizare şi perfecţionarea forţei de muncă. În prezent fabrica furnizează roţi pentru autoturisme, remorci, rulote sau ca piese de schimb diferitelor firme din afară sau din ţară. Ca număr de salariaţi este în jur de 200, majoritatea tineri.

 

Comerţul

Ca şi în urmă cu câteva secole, şi în prezent ţăranul trebuie să-şi vândă surprusul de produse agricole la piaţa agricolă din Drăgăşani: legume, fructe, produse lactate, ouă, păsări, iar în fiecare sâmbătă animalele mici şi mari la târgul săptămânal. De la oraş sătenii îşi procurau produse alimentare industriale necesare. Înainte de război la Ştefăneşti au existat şi prăvălii săteşti cât şi o frizerie. După război au fost construite o moară şi o brutărie aparţinând C.A.P., 5 magazine ale Cooperativei de Consum Drăgăşani: 3 alimentări, un magazin mixt şi o cârciumă, trei dintre ele situate în centrul comunei. În prezent în comuna Ştefăneşti există mai multe magazine alimentare (3 în Condoieşti, 4 în Şerbăneşti, 6 în Ştefăneşti Linie, 5 în Dobruşa), baruri, brutărie, două mori – toate fiind privatizate.

În concluzie, comuna Ştefăneşti oferă condiţii dintre cele mai favorabile pentru agricultură. Principala ocupaţie, din vechi timpuri o reprezintă cultura viţei de vie. Alături de aceasta sunt culturile de porumb, grâu şi ovăz, legumicultura, plantele textile, zootehnia, apicultura. Viaţa economică se reflectă şi în variatele meşteşuguri săteşti. Apărută în jumătatea ultimului secol şi industria a cunoscut o dezvoltare deosebită în zonă. Comerţul este o componentă de bază a vieţii sociale şi economice a comunei Ştefăneşti.