Tradiții
Horele din comuna Ştefăneşti
La sfârşit de săptămână, aproape în fiecare Duminică sau în zilele de sărbătoare: la Crăciun, la Paşti, dacă vremea era frumoasă, flăcăii se înţelegeau cu lăutarii din sat pentru a le cânta la horă. Alte distracţii pentru tineri erau nunţile, cumetriile, balurile, unde se alegea „regina balului”, chermezele, furcăriile, clăcile. Tinerii veneau la hora care avea loc în centrul satului, de obicei. Un grup de băieţi avea grijă din timp să tocmească lăutarii care să cânte la horă. Aceasta începea de obicei după masa, tinerii jucând şi strigând: „I-auzi una, I-auzi două” şi aşa mai departe.
Portul popular
Îmbrăcămintea tradiţională a populaţiei din trecut era în mare parte confecţionată manual. Ţesăturile erau obţinute la războaie special create, iar modelele erau create după inspiraţia lucrătoarelor, care se întreceau în realizarea celor mai interesante combinaţii. În general motivele se transmiteau de la mamă la fiică, dar şi prin schimb de informaţii între sătence. Costumul popular are caracteristici particulare, în funcţie de sex, vârstă, anotimp şi evenimentele la care era purtat. Portul îmbrăcămintei şi încălţămintei a evoluat din timpuri străvechi până în prezent, cunoscând progrese şi impunând curente.
Obiceiuri de sărbători
La Florii se duc sătenii cu ramuri de salcie înverzită la biserică unde se aşează cele trei ramuri la Sfânta Icoană.
De Joia Mare se dau haine de pomană pentru copiii care au murit nebotezaţi, după ce li se fac molifta şi se stropesc cu apă sfinţită. Fiecare rând de haine are pe el un colac cu colivă şi o lumânare aprinsă. Cu o seară înainte de Joia Mare (miercuri seară) se face focul în curte cu boji, după care se stropeşte la poartă de trei ori cu apă sfinţită.
Înmormântarea
Se face de obicei într-a treia zi după moarte şi la nevoie se face şi mai repede sau mai târziu. La casa celui răposat preotul face o slujbă alcătuită din rugăciuni obişnuite şi rugăciuni speciale în care imploră iertară şi odihna celui răposat, apoi veşnica pomenire. Se scoate din casă tot ce trebuie dus la biserică (şfeşnic, flori, coroană, lumânări). Oamenii eliberează camera celui răposat rămânând doar patru persoane pentru ducerea sicriului şi rudele apropiate care simbolizează oprirea mortului spunându-i: „Noi tragem de tine, tu să nu tragi de noi!”.
Datini şi obiceiuri despre dusul ploconului
Un obicei tradiţional care avea avea loc în fiecare toamnă după ce se strângea recolta de pe câmp era „dusul cu ploconul la naş”. Pentru aceasta, finul îşi anunţa din timp naşul, ducându-i veste care consta într-un litru de ţuică sau de vin şi o pasăre vie, fixând duminica când îi va duce ploconul cel mare. În vederea acestei întâlniri se făceau pregătirile necesare din partea finului.
Naşterea, botezul şi datul de grindă
Pentru tinerii căsătoriţi cea mai mare bucurie este venirea pe lume a primului lor copil. Înainte, naşterea avea loc la domiciliu sub supravegherea unei moaşe din sat, considerate cu experienţă. Mai târziu pentru a naşte, viitoarele mame au fost transportate cu salvarea la Maternitatea din oraşul Drăgăşani, pentru a fi asistate de cadrele de specialitate. După naşterea copilului tatăl trebuia să îl declare la primărie şi să îi scoată certificatul de naştere. Adus acasă, moaşa se ducea cu o sticlă la preot să sfinţească aghiasma pentru lăuză şi prunc, care era folosită timp de şase săptămâni.
Obiceiuri de nuntă
Căsătoria este evenimentul cel mai mare şi mai important din viaţa tinerilor. În general băieţii făceau acest pas după ce îşi satisfăceau serviciul militar. În acest timp flăcăii se orientau asupra unei fete din sat, care considerau că ar corespunde pretenţiilor lor şi în cazul că, din diferite motive, nu găseau, căutau în satele vecine. După ce tinerii se cunosc bine, flăcăul vine în peţit, împreună cu părinţii şi cu o ploscă cu vin, mergând la părinţii fetei cărora li se adresau cu urarea „Bine v-am găsit!” şi primeau răspunsul „Bine aţi venit!”
