Turism

Turism

Pe raza comunei Ştefăneşti sunt situate o serie de monumente istorice care oferă o importanţă deosebită aşezării, atât documentară cât şi istorică: Schitul Dobruşa, Biserica de lemn din satul Dobruşa de Jos, Monumentul închinat eroilor,Biserica din Lemn Sfinţii Voievozi Mihail şi Gavril, Mănăstirea de la Şerbăneşti.

Obiective turistice:

 

Monumentul eroilor
Pentru ridicarea Monumentului Eroilor s-au făcut foarte multe eforturi. Monumentul a fost construit în faţa Primăriei comunei Ştefăneşti şi cinsteşte peste timp memoria celor căzuţi pe front, ducând mai departe exemplul lor de jertfă pentru apărarea patriei. Pentru construirea Monumentului, Comitetul pentru fonduri l-a numit pe învăţătorul Florea D. Costea responsabil cu strângerea banilor necesari pe bază de subscriere voluntară a sătenilor, inclusiv a produselor (porumb, grâu) care au fost apoi vândute pe bază de proces verbal al Comitetului.

Pentru adunarea banilor s-au organizat serbări cu caracter cultural şi patriotic la 22 iulie 1934. Temelia Monumentului a fost turnată în cele din urmă în toamna lui 1934, de preotul Ionescu, constructor fiind Iacob Alfredo. Ostaşul de pe piedestal a fost realizat cu ajutorul preotului Ionescu şi al învăţătorului Ion N. Popescu, care a şi fost la Craiova, de unde l-a cumpărat. Monumentul Eroilor a fost sfinţit în 1941. Şi astăzi există în acelaşi loc şi sub aceeaşi înfăţişare, amintind de eroismul locuitorilor Ştefăneştiului căzuţi în primul război mondial.

 

Mănăstirea de la Şerbăneşti

Mănăstirea Şerbăneşti a fost făcută de către boierul Matei Morînglav, venit din comuna Ştirbei, de la moşia Ştirbei din Romanaţi. Construirea mănăstirii a început în anul 1749 şi s-a terminat în 1752, fiind înconjurată de chiliile călugărilor aduşi aici de boier pentru a fi pomenit. La renovarea mănăstririi a fost găsită o grindă pe care erau înscrise în caractere slavone că numele satului provine de la numele preotului Şerban. Mănăstirea a fost construită după planul unei cetăţi, pentru a apăra lăcaşul de cult. Aici şi-au găsit adăpost călugării care au fost aduşi, cât şi cei care fugeau din calea turcilor.

Ctitoria boierului Matei Morînglav se păstrează în formă iniţială şi astăzi. Se intră în curtea mănăstirii prin partrea de răsărit, pe sub o clopotniţă mare de zid cu etaj, zidurile se continuă înconjurând biserica. Biserică este din zid în formă de cruce. În exterior este înconjurată de un brâu. Deasupra se ridică două turle, tot de zid. Pridvorul are şase stâlpi. Clopotniţa, chiliile şi zidul de incintă au fost terminate abia în 1756 sau chiar după această dată.

În 1821 în clădirea schiţului s-au baricadat turcii spre a se apăra de eterişti şi spre a le împiedica retragerea. În 1890 slujea ca superior călugărul Pantelimon Zăgănescu, revoluţionar de la 1848 ce fusese surghiunit în Rusia împreună cu fratele său Teodorit.

Biserica de lemn din satul Dobruşa de Jos
Este un monument istoric care a fost construit pe locul unei alte biserici arsă de turci, din aceasta păstrându-se doar temelie. Biserica a fost înălţată de oamenii comunei în 1692. Istoricul Nicolae Iorga, care a vizitat-o în două rânduri a rămas impresionat. În 1862 a fost acoperită de către preotul Ion Dimoiu cu şiţă de tufan pe 21 de rânduri, acum construindu-se şi turla. A fost renovată în 1922 de către părintele Teodor Bălăşel şi în 1954 de către preotul Gheorghe Ionescu – ginerele lui. În prezent se găseşte sub îndrumarea preotului Liviu Berlă.

 

Biserica din lemn „Sfinţii Apostoli Mihail şi Gavril” de la Linie

În urma tragicului accident când biserica din sat a ars până în temelii s-a construit o alta pe un loc donat de Niţu Stoica. Această biserică poartă hramul Sfinţilor Apostoli Mihail şi Gavril şi a fost ridicată de către preotul Lupeş. În urma incendiului, materialul bisericii a fost adus cu 12 care şi aşezat în sat pe la localnici.
Biserica a fost atestată în 1843, când a fost acoperită cu şindrilă. A fost renovată în 1931 de către preotul Teodor Bălăşel, iar mai târziu de către preotul Gheorghe Ionescu şi preotul Constantin Pană. În prezent, biserica este sub îndrumarea preotului Gheorghe Truşcă şi ultima dată a fost renovată cu ajutorul sătenilor.

 

Mănăstirea Dobruşa

La 15 kilometri vest de Drăgăşani, în satul Dobruşa se află schitul Dobruşa. De la început a fost mănăstire de călugări liberă, apoi metoc al Episcopiei Râmnicului. Biserica se păstrează cu mici reparaţii în forma arhitectonică originală, zugrăveala fiind din secolul al XVIII-lea. Din chiliile vechi nu se mai păstrează nimic.

Mănăstirea Dobruşa a fost construită în secolul al XV -lea şi este una dintre cele mai vechi aşezăminte monahale din Oltenia, alături de Cozia veche şi Vodiţa – ctitor necunoscut. Mănăstirea Dobruşa a fost atestată documentar între 1500 şi 1520.

Faptul că această biserică este scundă, că firidele de decor exterior sunt neregulate, lipsa brâielor exterioare, piatra de râu utilizată la temelie trădează despre o vechime mai mare. În partea de sud a pronaosului sunt două ferestre astupate de o parte şi alta a intrării. Celelalte ferestre, late de 14 centimetri au fost realizate mai sus prin astuparea părţii de jos. Prin această astupare se vede legătura orizontală din lemn a zidului care tăia în două lumina ferestrelor. Aceasta înseamnă că biserica s-a adâncit mult în timp dacă a fost nevoie de ridicarea ferestrelor.

Actualmente, pământul din jurul bisericii a fost îndepărtat pe o adâncime de 60 centimetri. Biserica a fost zugrăvită în anul 1771, după care a fost restaurată în mai multe rânduri. Era acoperită cu şindrilă. Din 1820 figurează ca schit şi avea 44 de sălaşe de ţigani. În secolul trecut era o ruină. Abia în 1888 sătenii pun mână de la mână şi la stăruinţa preotului N. Constantinescu îi fac acoperişul. În 1907 – 1908 găsim consemnarea că biserica era încă închisă din cauza ruinei. În 1926 acoperişul era reparat din nou la stăruinţa preotului Bălăşel şi tot cu efortul sătenilor.

Biserica a mai fost reparată în 1937, când a fost pardosită cu mozaic. După această dată a fost deschisă din nou ca schit, având patru camere pentru personalul slujitor. În 1962 i s-a redat bisericii înfăţişarea iniţială sub preotul Dumitraşcu, care a fost înmormântat în spatele acesteia. A fost restaurată de mai multe ori de către: preotul Teodor Bălăşel, generalul Rădulescu, Episcopul Iosif, iar în 1997 de către Episcopul Gherasim. Lângă schit s-a construit o casă şi s-a plantat viţă de vie. Acum acolo locuieşte un călugăr.